Tristetea caderii din Rai

Azi dimineata am descoperit castile de la ipod stricate, pitite dupa troler. Castile pe care i le-am dat ieri lui Tudor, prosteste. Oare ce-o fi gandit el atunci cand le-a ascuns?
Nu l-am pedepsit niciodata pentru ceva stricat. Singurele dati cand am tipat si chiar l-am lovit, din nefericire, a fost cand avea cate-un acces de furie pe seama unui fleac, adica fara motiv. Si, dupa cate 2-3 zile cu plansete de-astea din nimic, cate 1,2 pe zi, a 4-a zi cedez nervos si-l mai plesnesc (iarta-ma Tudor! Tu sa nu faci asa fata de copiii tai! Mie, probabil, mi-a fost inabusita furia de mica, si-acum mai izbucneste. Nu incerc sa ma scuz, doar iti explic. Si promit sa n-o mai fac!).
Oare de ce o fi ascuns castile? Oare a mai vazut copii la gradi facand asta, sau s-a gandit el, pur si simplu? Oare o fi fost vreun baietel de la gradi pe post de sarpe, care sa-l invete cum sa se ascunda de educatoare,parinti, Dumnezeu? Sau o fi fost in el gandul ala perfid? Oare i l-am format eu, cu unele replici ale mele: "hai sa strangem, sa nu vada tati ca am umblat cu lucrurile lui, sau hai sa nu vada ca am facut nustiuce"?
Cum o fi fost, de unde o fi aparut, cert e ca am resimtit-o ca pe scena biblica in care Adam si Eva se ascund de Dumnezeu dupa ce au mancat din pomul cunoasterii. Si e trist!,/br> Am sa ma straduiesc sa-l fac sa nu mai simta nevoia asta, de a-si ascunde greselile. si sa nu mai zicem, nici eu, nici Adi, cum ca sa facem cumva, sa nu vada celalalt ca nu-i bine. O fi fost din cauza mea? I-oi fi indus eu gandul asta vreodata? Poate ca, totusi, nu l-am crescut completamente bine.