Nu am o memorie foarte buna. De multe ori uit ce am mancat acum doua zile. Uit ce medicamente mi-a prescris doctorul la anterioara infectie urinara pe care am avut-o, ca sa le folosesc atunci cand simptomele bolii se repeta. Uit ca mi-am propus sa nu mai mananc dulciuri si sa fac gimnastica. Uit sa stau dreapta si sa beau destula apa. Uit care dintre ochi are dioptrii mai mari si care vede mai bine.
Corpul insa tine minte toate astea. Si multe altele. Eu am uitat ce boli am facut in copilarie. Am uitat cate medicamente si injectii am luat. Stiu doar ca au fost destul de multe. Am uitat cand mi-a venit pentru prima data menstruatia. Am sa uit, probabil, peste cativa ani, la ce varsta mi-am inceput viata sexuala, cand am facut sex neprotejat, cu cine samd. Corpul nu uita nimic. Ca dovada, aparitia lui Tudor. Noi, eu si prietenul meu, nu ne mai aduceam aminte cand si unde s-a intamplat. Corpul meu insa a tinut minte, si uite-asa a aparut Tudor.
Despre el voiam sa vorbesc in acest post, mai exact despre ce tin eu minte referitor la corpul lui si ce ar trebui sa stie si el cand va fi mai mare. Pentru ca, la fel ca al meu, si corpul lui va tine minte toate bolile si tratamentele care le-a luat, toate mancarurile care le-a mancat. Si poate ca, unele lucruri, ii va fi util sa le stie.
Poate ii va fi util sa stie ca, la varsta de doi ani si patru luni s-a lovit la piciorul stang si a schiopatat vreo zece zile. Mi-ar place sa stiu ca piciorul lui a uitat acest incident si ca, peste 50 de ani, nu va da semne de subrezenie la nivelul articulatiei sau mai stiu eu unde. Sper din tot sufletul sa nu se intample asta. Dar, ma simt datoare sa ii spun lui Tudor, sa stie ca, poate nu-i ok sa topaie in piciorul stang, pe o distanta de 2 km.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu